The Street

Monday, March 23, 2015

Yes, I think you are an asshole!

    O atitudine pozitiva sau cea de genul "let's do it" sunt printre calitatile pe care toti si le doresc atat pentru ei cat si pent....

Un soarece mi-a mancat textul azi-noapte!

I was wearing Zara sweater and skirt, Massimo Dutti coat and Colectia de Margele necklace!










Sunday, March 15, 2015

Coffee beans dress!

Well, well, well... Ce vant bate astazi? Un vant cald de primavara ce sper sa imprastie tot ce a ramas urat din iarna trecuta si sa aduca lucruri noi.

Zilele trecute vremea buna mi-a permis sa scot din dulap rochii usoare cu printuri distractive peste care am aruncat un trenci usor de vreme buna.

Si daca tot vorbeam de printuri ce poate fi mai dragut decat un print coffee beans?

De asemenea zilele trecute am primit un cadou foarte dragut din partea Oanei, cateva coliere din margele pe care am reusit sa le asortez cu usurinta la outfit-urile pe care le-am purtat zilele astea. Cu siguranta o sa gasiti mult mai multe modele pe  Colectia de Margele!

I was wearing Zara dress and trench coat, Otter bag, custom made booties and hand made necklace from Colectia de Margele!

+









Sunday, February 22, 2015

I need a break from you

    In fiecare sfarsit de iarna simt nevoia unor schimbari. Lunile reci si innorate, rodate de rutina te fac sa te gandesti tot mai mult la diferite aspecte negative ce trebuie inalaturate pentru a-ti putea recapata dispozitia din lunile de primavara tarzie pana-n primele zile de toamna. 
    Multi isi trateaza diferitele stari de spirit mai putin pozitive cu medicamente, specialisti, sesiuni de shopping sau diferite extravagante... tot ce avem nevoie defapt este o doza buna de soare drept in ochi!

Cred ca e cazul sa terminam cu iarna asta altfel voi deveni cel mai plictisit si plictisitor om.
 

I was wearing all Zara!

 








Monday, February 2, 2015

Sometimes you are just to old for that

    Sunt anumite momente in viata cand iti dai seama ca esti depasit de timp. Ca ai ramas in urma. Toate ti-au luat-o inainte.

    Am o mana de prietene pe care in principiu le-am cunoscut in adolescenta sau chiar inainte. Am crescut impreuna si ne-am distrat cat am putut de mult. Am sfidat toate regulile si toate autoritatile. De la parinti la profesori, la regulile impuse de societate... tot.
  
    Si la un moment dat ne-am despartit si fiecare si-a format un alt univers. Am studiat in orase diferite, am cunoscut oameni diferiti, ne-am facut iubiti pe care celalalte nu-i cunosteau, ne-am casatorit, unele (una) au si copii. Si am inceput sa ne vedem mai rar, de cateva ori pe an cand reuseam sa fim in acelasi oras sau joburile ne trimiteau in diferite business trip-uri astfel incat, cateodata eram destul de norocoase sa ne intalnim in diferite orase.

   Astazi am reusit sa fim iar impreuna, intr-o cafenea din centrul Timisoarei, depanand amintiri, punandu-ne la curent cu vietile noastre si mai mult decat atat discutand evenimentele din weekendul ce tocmai ni l-am petrecut impreuna.

And it's not good...

Sambata 31 Ianuarie 2015

La un moment dat primesc un mesaj si Denissa imi spune ca este in drum spre mine si ca undeva in jur de ora 2 aterizeaza. Bineinteles ca o sa intarzii, stiu asta cu multe ore inainte, dar nu indraznesc sa-i spun.

    Ajung la aeroport si reusesc in 10 minute sa-mi culeg musafirii care stateau in fata aeroportului ca doi copii pe care parintii au uitat sa-i ia de la gradinita. Dupa scuzele de rigoare, aruncam bagajele in masina si plecam spre oras pentru o cafea si o mult asteptata tigare (n-am vrut sa le duc direct acasa pentru a-i da ceva ragaz celei mici sa-si faca somnul de amiaza).

    Ne punem la curent cu ce s-a mai intamplat, ce mai face cutare si cutare ce mai fac eu, ce mai face ea... in general ce s-a mai intamplat de cand nu ne-am vazut.

    Sambata seara ni se alatura inca 2 prietene astfel incat suntem o gasca destul de mare si de galacioasa care are planuri mari.

    In consecinta asa s-a si intamplat ne-am distrat toata noptea, iar dupa vreo doua ore in care ne-am facut incalzirea intr-un bar ne-am mutat intr-un club, unde am dansat, si am dansat...

Duminica 1 Februarie 2015

    E ora 10, sau poate 11. Ma doare capul. Am incercat sa trag cat mai mult de somnul acesta dar copiii mici au nevoie de mancare, sau macar de atentie. Ne taram din dormitoare si ne punem sa facem o cafea si un mic dejun... consistent. Avem nevoie! trece dimineata, ca sa nu-i spun amiaza in care numai ne rostogolim de pe canapea, pe fotolii, si de pe fotolii pe pat. Ne doare capul, ne e somn, ne e lene.

    La un moment dat hotaram ca ar fi cazul sa iesim din casa daca vrem sa mai salvam ceva din ziua asta asa ca ne hotaram ca o sesiune scurta de shpping ne-ar putea energiza... Ce sa vezi, nu se intampla asa. Sunt intr-un magazin si totul e super redus. Cu greu reusesc sa pun mana pe o rochita, doar asa, sa nu zic ca nu iau nimic si ma indret spre cabina de proba. Pfff, aici e o coada.... Lumea este entuziasmata, agitata. Unii probeaza, altii isi dau cu parerea si multi stau la coada. Prea mult pentru mine, sa stau la coada la cabina de proba. Las rochia din mana si ies afara. Dupa vreo 30-45 de minute in care incerc sa le culeg si pe fete ne hotaram sa mancam ceva dulce dupa care intram in supermarket sa mai luam una, alta (initial am intrat sa mai luam ceva cafea deoarece am terminat-o pe toata acasa in tentativa de a ne trezi). In drum spre casa pun mana si pe o sticla de vin hotarand sa continuam petrecerea acasa.

Ajungem acasa unde luam imediat canapeau in primire si acolo ramanem pentru urmatoarele cateva ore. Nu tu vin, nu tu film... doar stam si incercam sa ne tinem ochii deschisi.

Evident ca pe la 10 jumate' adormim.

Luni 2 Februarie2015

Am iesit sa bem o cafea unde am hotarat sa mai si lucram ceva (fetele par foarte implicate in munca lor, nu mai reusesc nici sa schimbe 2 vorbe. Telefoanele la ureche si laptop-urile in fata,  eu incerc sa va povestesc cum mi-a fost weekend-ul).

Sa vedem ce se mai intampla.

Concluzie

  • Nu te astepta ca in timp ce te aproprii de 30 de ani sa te mai porti ca la 20; Nu mai ai energia si nici antrenamentul pe care il aveai atunci;
  • Nu te minti ca esti tanara si libera, ai responsabiloitati fata de copii, de casa, de job, pe care trebuie sa le indeplinesti indiferent de situatie;
  • Noi toti ne schimbam odata cu trecerea timpului, se cheama evolutie :)
  • Nu trebuie sa te simti prost daca nu-ti mai plac aceleasi lucruri sau nu mai ai aceleasi preocupari ca la 17 ani; 
  • Un dead line trebuie respectat, nu poti sa chiulesti a doua zi de la lucru, sunand si spunand ca te doare burta, nobody cares about your tummy, or the fact that you wore so drunk last night you don't wanna get out of the bed;
  • Prieteniile raman dar se schimba, cum e si normal, si asta ar trebui sa ne bucure ca nu mai suntem ca acum 10 ani;
  • Si o concluzie in unanimitate: O noapte petrecuta impreuna este mult prea mult dupa o anumita varsta;

I was wearing Zara pants and sweater, Massimo Dutti coat, bag from a local boutique;













Monday, January 26, 2015

The blue moon love

Listen to Their love   



 Buzele ii sunt subtiate intr-o incercare de zambet. Isi aduce aminte de el. Am rugat-o sa-mi povesteasca despre ea, despre tineretea ei, despre fericirea ei.

    Are un brat firav pe care acum atarna o bucata de piele moale fara viata. Degetele tremurande inca poarta unghiile date cu lac rosu. Intre ele fumega o tigara... Are o privire seducatoare in ciuda celor 70 de ani ai ei. Inca priveste pe sub gene, fixandu-te cu privirea, o privire ce inca poate fi intimidanta.
  
    Privirea... a fost cel mai mare atuu al tineretii ei. Iti poti da seama ca nimic nu ar fi stat in fata acestei priviri, nimeni nu i-ar fi rezistat. Are o eleganta distinsa inca si acum, in vorbe, in gesturi, in felul in care inca incerca sa se poarte pe sine prin apartament in timp ce merge sa toarne doua cesti de cafea pentru a invalui povestea ce urmeaza in aroma ei preferata, aroma de cafea proaspata.

    A fost o femeie frumoasa desi iti dai seama cu greu acum, insa dovada stau fotografiile ei pe care le pastreaza intr-o caseta muzicala. Nu sunt multe... si ciudat e ca se regasesc doar cativa ani din viata ei in acea caseta. Anii pe care i-a petrecut alaturi de el. Singurii ani in care a trait. A fost marea ei iubire, dar ea a aflat asta tarziu, mult prea tarziu...

    Avea vreo 30 de ani cand l-a cunoscut. Deabia se dezmeticise si scosese capul in lumea. Fusese crescuta intr-o "colivie" iar de acolo a ajuns prea devreme stapana in casa ei alaturi de un tanar fiu de general. S-au jucat frumos o vreme doar ca ea devenise prea buna la jocul acesta si incepuse sa se plictiseasca.

    Asa a ajuns sa-l cuoasca pe el. La un dineu pe care il organizase socrul ei. Ii este recomandat ca Secretar de Stat in guvernul perioadei respective. In momentul in care mana lui a atins-o pe a ei ceva a durut-o atat de tare incat deabia si-a inabusit scancetul. Au povestit toata seara. Ba chiar avea impresia ca la un moment dat incepuse sa si inventeze povesti doar pentru a-i captiva atentia si a nu o lasa sa plece.

    Il chema Nicolae Ghirescu si avea o poveste foarte lunga. Ca si viata sa pana atunci. Se indrepta spre 60 de ani. Era vaduv si tatal a doi baieti plecati in lume, deja, de o vreme. Anii peste el trecusera, sau el peste ani, defapt. Avea o statura impunatoare. Fata bine conturata de o linie geometrica a maxilarului, o gura dreapta si doi ochi patrunzatori. Avea un spate puternic si un pas sigur ce-i purta cu demnitate trupul prin incapere. Nu era tanar si nici frumos, dar avea ceva ce pe ea a facut-o sa vibreze in seara aceea. Si a continuat s-o faca sa se simta asa cativa ani in continuare, in fiecare zi din timpul ce l-au avut impreuna. Dealtfel scurt.

     El a iubit-o ca un nebun, dar nu a stiut cum sa-i spuna. I-a aratat-o asa cum a putut. Cum a simtit. A venerat-o si a pretuit-o in ficare zi incepand din seara aceea pana cand a murit, trei ani mai tarziu in urma unui infarct. Asa au spus medicii. Ei nu stiau ca inima lui n-a mai putut suporta atat iubire. Dar i-a oferit cea mai intensa experienta din viata ei. Cea mai vibranta dragoste invelita intr-o dorinta sfasietoare, arzatoare. II era frica sa-i marturiseasca ce simte pentru ea ca sa n-o sperie. Nu credea ca este capabila sa inteleaga la varsta ei aceste trairi.

    Dar i-a fost recunoscator pentru tot ce i-a daruit. Ii era recunoscator pentru orice zambet aruncat. Pentru fiecare privire cu care il sageta. Pentru sarutarile ei pasionale. Pentru parfumul pe care il lasa pe pielea lui in noptile de  vara . Il bucurau si furiile ei, pentru ca el o cunostea mai adanc decat se cuostea ea sau orcine alcineva o intalnise. Si cel mai mult ii era recunoscator pentru visele si vorbele ei din noptile adanci luminate de luna alba. Erau singurele dati in care ea ii spunea ca il iubeste. Ii spunea lui, in visele ei nebune. Ii spunea cat il iubeste si cum si de ce si pana cand. Ea nu ar fi recunoscut-o nici macar pentru ea. Era prea mandra si credea ca dragostea e o slabiciune. Dar el o iubea si mai mult si mai patimas si nu se ferea sa i-o arate cu fiecare respiratie. El stia, el simtea, el o cuostea.

    Dar timpul a inceput sa fuga dupa ce, parca, s-a oprit in loc pentru ei. Si brusc el n-a mai  fost. Si atunci ea a inteles ce i se intamplase. Subit viata a scuturat-o cu o forta nimicitoare si a ridicat-o si arucat-o peste stanci. Si s-a facut tandari. Atunci a inteles cat l-a iubit si cat a iubit-o el. Atunci a inteles ca tot ce i s-a intamplat a fost extraordinar. Si nici nu s-a mintit ca o sa treaca mai departe la urmatoarea ei iubire. Asa dragoste patimase si nimicitoare nu o sa mai traiasca nici ea si poate nici altele. Asta nu se intampla oamenilor obisnuiti. Nu e pentru toata lumea, nu e o optiune, nu e un moft. Se intampla doar celor mai norocosi si mai nenorociti dintre noi.

    Astazi, dupa patru veacuri, vorbeste cu emotie cand se uita pestre fotografiile lor. Nu l-a uitat, nu a uitat nimic, nici macar o secunda din timpul lor impreuna, nu a uitat.

    Un singur regret are, ca nu i-a spus ce a fost el pentru ea. Dar pe atunci nici ea nu ar fi reusit sa articuleze cuvintele ce ar fi putut exprima gandurile ei, ganduri ce le-a descoperit dupa ce el nu a mai fost.
    Ea nu stie ca, in schimb, ii spunea in noptile cu luna alba tot ce sufletul ei stia. Nici el nu a mai apucat sa-i spuna. Dar in curand o sa-i spuna. O asteapta. Si ea stie asta.
    Fericirea ei va veni in ultima ei clipa aici, si prima clipa in bratele lui, acolo... pentru totdeauna.

Pentru cei ce si-au pierdut speranta, pentru cei ce nu mai cred...







Share it!

You may also like

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...